Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declarat, miercuri, după ce a fost în control în Cișmigiu, că „parcul arată de parcă ar fi abandonat de câțiva ani”.
„Am identificat multiple probleme, de la modul general, cum arată de parcă ar fi abandonat de câțiva ani, de la modul cum arată intrările în parcuri, gardurile și porțile de acces, la arbori uscați care în orice moment pot să scadă, la copaci netoaletați de ani de zile (…)
Sper ca acest semnal dat să determine autoritățile locale să ia măsurile necesare pentru ca parcurile bucureștene să reprezinte o oază de liniște, o oază de răcoare, mai ales că de mâine (joi – n.r.) încolo începe iar o perioadă de caniculă”, a mai spus Greblă.
Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a declanșat miercuri o acțiune de control în Parcul Cișmigiu din București, unde Primăria Capitalei a demarat lucrări de reabilitare a Grădinii din centrul orașului.
„Având în vedere numeroasele sesizări ale cetățenilor, semnalele apărute în mass-media și apelurile repetate făcute către autoritățile publice locale, Prefectul Municipiului București, Toni Greblă, a decis să declanșeze, miercuri, 13.07.2022, o acțiune de control în Parcul Cișmigiu.
Prefectul Toni Greblă și o echipă mixtă de control vor inspecta Parcul Cișmigiu, măsurile luate în urma acestei acțiuni urmând să fie anunțate publică, ” a anunțat, miercuri, prefectura.
În ultimii ani, Parcul Cișmigu din Capitală s-a degradat constant, culminând cu prăbușirea unei bucăți de balustradă a Podului Mare.
Primăria Capitalei a anunțat săptămâna trecută că a început reabilitarea parcului.
„Lucrările de reparații capitale sunt realizate de Trustul de Clădiri Metropolitane, valoarea totală a lucrărilor este de 2.2 milioane lei fără TVA, iar durata de execuție a lucrărilor este de 9 luni, respectiv o lună proiectarea și 8 luni execuția. Golirea lacului a fost efectuată la solicitarea Trustului de Clădiri Metropolitane București SA, în vederea realizării unor lucrări premergătoare reparării podului (foraje). ALPAB a anunţat telefonic reprezentantul Grupului de Iniţiativă Civică Cişmigiu că va începe golirea lacului Cişmigiu, iar acesta a luat legătura cu specialiştii din cadrul „Asociaţiei Visul Luanei”, în vederea punerii în siguranţă a vieţuitoarelor sălbatice, respectiv păsări, şerpi, etc.”, se arată într-o precizare a celor de la PMB, la solicitarea Gândul.